cai verzi pe pereti albastri
Am auzit melodia asta veche la radio azi, in masina (prima din cele doua de mai jos), si m-a obsedat asemanarea ei cu alta melodie, poate la fel de veche.
Dupa ceva timp, mi-am adus aminte de versurile celeilalte piese, si-asa am reusit s-o gasesc, pentru comparatie. Deci, seamana cele doua de jos, sau nu?
Am dat intamplator pe net peste un mic documentar despre Subspecies, un horror de categoria… C?, filmat in Romania proaspat “eliberata” de sub comunism, la nici 2 ani de la “revolutie”. Material de “la trecut” pe paine. Enjoy…
In 1967, John Berry semna coloana sonora a filmului You Only Live Twice, din celebra serie a Agentului 007 – James Bond, cu Sean Connery in rolul principal.
Aparent, tema muzicala a filmului, “Mountains and Sunsets”, pe care o poti asculta ceva mai jos, i-a placut mult lui John, pentru ca, 2 ani mai tarziu, in 1969, tot el semna coloana sonora a unui alt film, Midnight Cowboy, cu Dustin Hoffman si John Voight (tatal Angelinei Jolie) in rolurile principale. Iar tema muzicala a noului film seamana izbitor de mult (chiar daca pare mult simplificata) cu cea compusa cu 2 ani mai devreme pentru filmul din seria 007.
Asculta si tu inceputurile celor doua piese si zi daca doar mi se pare mie ca seamana foarte mult intre ele…
1. John Barry – Mountains and Sunsets (You Only Live Twice):
2. John Barry – The Midnight Cowboy Theme (Midnight Cowboy):
Da, Internet Explorer parca devine din ce in ce mai prost. IE9, in speta, e un nou prag al desperarii, un nou junghi in coastele celor care-si mananca zilele pe altarul internetilor, o noua strigare a clientului “daaar nu merge pe IE9!”
Slava Domnului, am gasit un quick-fix rapid, care pacaleste IE9 sa se comporte ca un IE8 – mai decent, adica, mai previzibil si mai ok.
E vorba de un tag META, de adaugat in <head>, cat mai sus cu putinta:
<meta http-equiv=”X-UA-Compatible” content=”IE=8″ />
Verificat, merge! Spor la treaba!
M-am inscris zilele astea pe badorgood.com. Nu e prima oara cand incerc, dar e prima oara cand pozele supuse aprobarii au fost acceptate si mi-au dat acces la crearea unui cont.
Evident, am si pus cateva poze pe site, si nu mica mi-a fost mirarea, si placuta surpriza, sa vad ca una din pozele trimise a ajuns pe home-page, la Editor’s Choice, unde sta de vreo doua zile. Bucuria mare, momentul de retinut, asa c-am facut si-un print-screen, pentru eternitate 
Raspuns clar, dat de Google: la ora la care majoritatea covarsitoare a oamenilor ajunge la biroul dotat cu un calculator plin de Google, Facebook si Sex: 10:35 AM. E incredibil cat de clar ne demonstreaza lucrul asta trendurile afisate in dreapta, in paginile de cautari in timp real:
P.S. Termenul “twitter” nu prezinta aceeasi curba – probabil pentru ca e folosit mult si de pe mobil, deci si in tramvai sau la volan.
Un bun prieten m-a rugat mai demult sa-i retusez o poza veche, rupta si lipita cu scoci, manjit-colorata cu carioci, crapata de vreme. Uitasem complet de ea, dar cand am facut un pic de curat pe calculator am regasit-o si-am zis s-o retusez, chiar daca nu mai era nevoie, de dragul exercitiului. Cam asta a iesit:
|
|
Da, inca o mica iesire foto. Nimic special, doar cateva ore de iarna perfecta, intr-un sat de la capatul si parca de la inceputul lumii, si totusi la doar cativa kilometri de o sosea circulata frenetic de catre zecile de mii de romani care – slava Domnului! – nu stiu decat Valea Prahovei. Si, ca pre-bonus, sansa de-a exersa un pic pozatul de soricari de pe marginea drumului. Si, ca bonus, emotiile unei impotmoliri cu agregatul 4×4 pe ulite ireal de inguste, de inclinate, deinzapezite si de inghetate pe dedesupt.
Cum e Talea? Cam asa cum mi-am imaginat-o: simpla, pitoreasca, ne-comerciala, tihnita. Ma refer la marginea satului, nu la centrul atins de civilizatie. La marginea cu ulite pe care abia ai loc sa te strecori, strajuite de garduri de uluci care te duc, toate, spre vaile molcome din imprejurimi. Cu case vechi, lipite cu lut, cocotzate intim in fundul curtii, nu ca cele din centru, itzite exhibitionist in drumul mare. Un loc unde vreau sa ma mai intorc, candva.
Am inceput anul fotografic destul de devreme, chiar de revelion cand, in joaca, am descoperit o metoda foarte faina de-a include intr-o singura poza mai multe artificii. Cum? Prin expunere multipla, de pe trepied, urmata de suprapunerea tuturor pozelor in modul “Lighten”.
Au urmat aproape imediat eclipsa partiala de soare, iar a doua zi o iesire scurta in Parcul Tineretului, la pozat de chiciura. Fulgii de nea de la sfarsitul lui ianuarie erau cat pe ce sa ma coste o raceala zdravana (o ora de alergat dupa fulgi, in frigul din balcon, nu-i de colo) dar n-am patit nimic.
Tot la sfarsit de ianuarie am avut si sansa sa ajung la pozat de iepuri de camp, undeva prin Buzau, o frumusete!
…dupa care o plimbare pana la Comana si apoi la Giurgiu, in aceeasi zi frumoasa de dupa cea cu iepurii, a incheiat glorios prima luna a anului.
Februarie l-am inceput la fel de fain, cu o iesire de-un week-end pe Piatra Mica a Craiului, unde gheatza adusa de vremea capricioasa mi-a pus la incercare nu numai bocancii destul de vechi care se cer scosi la pensie, ci si puterea de concentrare, pe o creasta superba. De apusul superb al primei zile, nu mai zic nimic – las pozele sa vorbeasca, asa, modest, cum imi sade mie bine )
Am mai dat o fugutza pana-n Lunca Argesului, in spatele Barajului din vestul Bucurestiului – pozele de-acolo sper sa le pun online curand.
Cea mai recenta, placuta si palpitanta (pentru mine) iesire a fost cea din judetul Suceava, unde m-am dus incercand sa pozez lupi si ursi, si de unde m-am intors cu poze cu cerb si gaitza – cu totul altceva, dar la fel de fain pentru mine, avand in vedere ca si cerbul si gaitza au fost premiere pentru mine, din punct de vedere fotografic. Cu ursii a fost o mica poveste la mijloc: dupa ce ne-am intalnit cu unul nas in nas (noi in masina – motiv pentru care ursonul a taiat-o in sus pe munte, printre copaci), am ramas peste noapte intr-un adapost din zona, asteptand sa vina jivina la pozat. Nu numai c-a venit, dar s-a si luat la scandal cu alta jivina mai mare, de ziceai ca se bat doi lei, dupa ragete, nu doi ursi. Sursa de emotii pentru mine, evident, avand in vedere ca stateam pitit la nici 30 de metri de ei, in adapostul meu cu o usa nesigura si mirosind a schnitzele. A fost ok, pana la urma, n-am avut parte decat de sperietura si de-o noapte dormita in compania intima a monopodului, tinut la indemana, pentru orice eventualitate.
Anul trecut, impreuna cu o mana de oameni iubitori de fotografie, am initiat o idee de proiect menita sa ne ajute pe toti sa intelegem mai bine ce inseamna sa pozezi, atat din spatele cat si in fatza camerei foto.
Idea e destul de simpla, daca stai sa te gandesti: ne-am impartit in doua echipe, sa le zicem Echipa 1 si Echipa 2, iar fiecare echipa a primit sarcina sa “construiasca” un proiect foto propriu, avand ca executanti membrii echipei proprii si ca actori membrii echipei opuse. Planul a fost ca, timp de doua zile, sa trecem cu totii atat prin ipostaza de executant (fotograf, luminist, recuziter, regizor, scenarist, bagator de seama etc.) cat si prin cea de model foto. Fiecare echipa si-a tinut proiectul secret, in asa fel incat sa nu ne lasam influentati unii de altii. Nu o sa mai scriu aici toate versiunile de proiect care n-au mai ajuns sa fie realizate – poate le facem altadata.
Am plecat la drum 12 oameni:
| Echipa 1 Adina Popescu Adrian Negoita Alex Spinu Alina Irimia Catalin Oprea Cristi Vrabete |
si | Echipa 2: Alecs Dobra Alex Racovita Claudia Enescu Eros Nicolau (subsemnatul) Roxana Radu Sorin Vasilescu |
din care-am ramas, disponibili, numai 6 (Adina, Alex Spinu, Cristi, Alex Racovita, eu si Sorin), dupa jumatate de an de incercari de-a gasi un week-end comun. Lectia invatata din toata intarzierea asta? Data viitoare stabilim o singura luna ca variabila – cine nu poate, nu poate, si asta este. Mai bine lipseau 1-2 decat sa lipseasca jumatate din echipe.
Pana la urma, am reusit sa ne strangem, cati am ramas, si sa plecam un week-end la Magura, la poalele Pietrei Craiului. Ramanand doar 6 oameni, ne-am dat seama ca e mai probabil sa putem realiza doar unul din cele 2 proiecte propuse, asa ca, din motive de locatie devenita indispoonibila pentru proiectul echipei mele, am pornit vineri la drum, prin Cheile Zarnestiului, in cautare unei locatii alternative. Plimbarea a fost faina tare, cum se vede in galeria de mai jos, dar nu ne-a ajutat sa gasim ceea ce cautam.
Asa ca pana la urma ne-am decis cu totii sa mergem pe proiectul Echipei 1, avand ca tema “Plecarea in armata“.
Cam asa a aratat making-of-ul proiectului, a doua zi, sambata (time-lapse pe parcursul intregii zile):
Si astea au fost pozele rezultate:
Comentarii recente